ÎNTREBĂRI pentru DUMNEZEU... - 3. Fiinţa umană

3. Ce este omul dincolo de trupul său fizic? Ce este sufletul şi ce este spiritul (duhul) omului? Care este relaţia lor cu trupul?

O fiinţă umană este, sub aspect spiritual, un suflet înzestrat cu intelect, voinţă liberă şi conştiinţă, o entitate substanţială care are o corporalitate cu totul asemănătoare celei fizice (întrepătrunzând-o în toate părţile corespunzătoare sieşi, pe aceasta) şi care poartă în inima sa, un spirit divin sau, altfel spus, un centru de viaţă şi manifestare spirituală. Acesta din urmă nu este o creaţie, sau altfel spus un gând fixat de voinţă al lui Dumnezeu, asemenea sufletului, ci este chiar o parte a Fiinţei Sale originare.
Acest spirit din Dumnezeu animă neîncetat sufletul şi, prin intermediul acestuia, trupul, generând astfel viaţa psihică şi fizică a omului. Toate emoţiile, gândurile, sentimentele şi actele de voinţă ale omului îşi au sursa în spiritul său, dar sunt apoi condiţionate şi modelate de cele trei instanţe sufleteşti specific umane – intelectul, voinţa liberă şi conştiinţa.
Intelectul sau conştienţa de sine a sufletului, este sistemul senzorio-cognitiv substanţial – astral
care recepţionează şi prelucrează, după legi date apriori, informaţii despre mediul exterior omului şi stările corpului său, parvenite prin intermediul simţurilor şi creierului omenesc, mesaje
(gânduri, emoţii şi sentimente) comunicate de spiritul interior, şi, în plus, prelucrări/imagini pe care el însuşi le-a creat în trecut despre toate acestea.
După naştere, intelectul sufletesc este activiat gradual, prin intermediul senzaţiilor şi informaţiilor care ajung prin intermediul nervilor la creierul fizic şi apoi, printr-un sistem foarte complex de scriere, sunt impregnate în dublura eterică a creierului, sub formă de imagini. Dacă omul are parte de o educaţie morală şi o învăţătură spirituală corectă, dar mai ales, de o cultivare iubitoare din partea celor reponsabili de creşterea sa, intelectul nu se rigidizează sub presiunea strictă a mesajelor cu conţinut material care îl incită permanentă în timpul perioadei de veghe. Prin urmare, el devine (sau rămâne) capabil să perceapă şi mesajele subtile venite din partea spiritului, pe calea conştiinţei, rămânând pentru suflet un instrument util şi flexibil prin care acesta îşi poate manifesta impulsurile spirituale.
Voinţa liberă nu este altceva decât capacitatea de manifestare independentă a sufletului, care are la bază concurenţa naturală a voinţelor izvorâte din diversele ataşamente ale omului, inclusiv voinţa de urmare a propriei conştiinţe. Toate aceste voinţe distincte nu sunt altceva decât impulsuri de manifestare a ataşamentelor respective, pentru că fiecare dintre ele are nevoi de cunoaştere, relaţionare si creaţie specifice. Lupta ce apare în suflet atunci când mai multe asemenea nevoi se manifestă simultan şi ajung să fie conştientizate de intelect, este soluţionată la nivelul acestuia din urmă, printr-un complex proces de decizie, în care nu sunt implicate decât spiritul şi sufletul în cauză, niciodată vreun alt factor extern acestora.
Conştiinţa este un organ sufletesc ce transmite intelectului, fie sub forma unei simţiri a valorilor, fie, propriu-zis, ca voce, aprecieri venite din partea propriului spirit, a îngerilor sau chiar a lui Dumnezeu. Toate adevărurile spirituale fundamentale, fie ele morale sau estetice, pot fi recunoscute (sau validate intuitiv) de către intelectul uman ca valori ale sufletului, datorită percepţiei subtile a mesajelor conştiinţei.

“ Spiritul viu din om este eterna Mea iubire şi înţelepciune care
crează, aranjează şi menţine totul, iar acest spirit este, de
fapt, adevăratul şi, în sine, deja eternul om din om, acela care,
pentru a deveni independent se acoperă pe sine numai în cursul
timpului cu un suflet şi un trup în conformitate cu ordinea Mea
eternă din el şi trece astfel într-o formă exterioară, vizibilă.”

(Marea Evanghelie a lui Ioan, Cartea 21, 53:10)

Pentru o mai bună înţelegere, să încercăm acum o reprezentare ceva mai dinamică a desfăşurării vieţii sufleteşti a omului. Iubirea fundamentală a spiritului divin aflat în sufletul individual, capătă încă de la naştere o varietate mereu în creştere de orientări către nevoi, plăceri, fiinţe, lucruri sau imagini percepute care constituie obiecte ale percepţiei şi de care sufletul se simte atras. Acestea pot fi numite ataşamente ale omului sau, în limbajul Noii Revelaţii, iubirile sale bune sau rele, din perspectiva ordinii divine. Există în orice suflet, o permanentă mişcare interioară a acestor ataşamente, corespunzător cu percepţiile sale exterioare sau interioare (reprezentări, amintiri); ataşamentele se pot sprijini reciproc sau, aşa cum am arătat înainte, pot
concura unul cu altul, ceea ce face ca voinţa liberă a sufletului să stimuleze intelectul şi spiritul (implicit conştiinţa), în lupta pentru o decizie. Aşa cum am spus înainte, orice decizie conştientă a
omului este, asemeni voinţei care conduce la ea, liberă, iar aceasta indiferent de constrângerile exterioare. Ea nu depinde decât de ataşamentele sufletului şi de ceea ce s-a construit în intelectul său, ca imagine a lumii şi a vieţii sale.

“Şi, iată, aşa cum e acum, aşa a fost şi, de asemenea,
va fi în viitor,căci fiecare persoană posedă iubirea,
voinţa şi raţiunea sa în libertate. Chiar dacă
înţelege întregul adevăr cu raţiunea sa,el vede apoi
cu ochii săi lacomi lumea, cu numeroasele sale atracţii şi
nu vrea şi nu poate să îşi întoarcă inima de la acestea,
pentru cătrupul lui le preferă pe acestea în locul lucrurilor
spirituale pe careochiul său senzorial nu le poate vedea,
iar carnea sa nu le poate simţi.
În plus, lenea este foarte tipică pentru om. El are adesea
o bună intenţie după alta, dar atunci când el trebuie
să acţioneze completpe baza acestora toate, carnea sa
leneşă şi pofticioasă rezistă împotriva lor şi atrage în jos
sufletul, către ceea ce este mai important pentru
lenea şi pofta sa. “ ( Marea Evanghelie, Cartea 24, 49:4-6)

Toate trăirile omului, cu excepţia gândurilor mecanice provenite din anumite procese inerţiale ale creierului, sunt generate de spirit şi modelate prin intermediul instanţelor sale sufleteşti, formând laolaltă o structură sufletească ce are o dinamică şi o funcţionare proprie, exact ca şi sufletul în aspectul său corporal. Aceasta este sfera de viaţă a sufletului sau aura care înconjoară corpul sufletului; prin intermediul său, sufletul se manifestă şi este capabil să perceapă nemijlocit realităţile din zona astral-spirituală a existenţei, căreia îi aparţine.
Realitatea acestei percepţii sufleteşti despre care au mărturisit în toate timpurile percepţiile clarvăzătorilor sau experienţele extracorporale (care în ultimele decenii au fost atestate în manieră ştiinţifică), rămâne însă de neexperimentat pentru acei oameni ale căror suflete sunt dominate exclusiv de experienţele lor fizice. Ocazionale intuiţii sau coincidenţe extrem de improbabile, care sunt explicate uneori prin conceptul de „telepatie”, sunt însă evenimente comune în vieţile multora şi ele îşi pot găsi, de asemenea, o explicaţie foarte clară în reprezentările pe care le găsim în Noua Revelaţie despre sufletul omul.

Continuare... ÎNTREBĂRI pentru DUMNEZEU... - 4. Sensul vieţii umane

Anterior... ÎNTREBĂRI pentru DUMNEZEU... - 1-2.Existenţa şi Fiinţa lui Dumnezeu