9. Este adevărat că Dumnezeu a mai lăsat şi alte învăţături scrise umanităţii în afara celor consemnate în Biblie? Şi dacă da, care sunt acestea şi în ce măsură confirmă ele scripturile biblice, le explică şi le completează?
În „Marea Evanghelie a lui Ioan”, Iisus Hristos afirmă că nu a trecut nici un secol de când există oameni pe lume, în care Tatăl să nu le fi vorbit oamenilor prin profeţi, dar că, într-adevăr, cele aşternute de Lorber pe hârtie sunt cea mai importantă hrană spirituală oferită vreodată umanităţii, după ce El Însuşi a păşit ca om pe pământul acesta.
Revenind la un argument anterior, Noua Revelaţie se arată pe deplin compatibilă cu toate profeţiile şi învăţăturile fundamentale ale Noului şi Vechiului Testament, în mare măsură compatibilă cu anumite opere mistice (Swedenborg, Jakob Boehme, etc), cu revelaţiile lui Sundar Singh, cu foarte multe experienţe relatate de oameni aflaţi în stare de moarte clinică (un exemplu foarte complex şi întrutotul veridic din perspectiva NR este cel relatat de George Ritchie în „Întoarcerea de maine”), dar aduce tuturor acestora clarificări, explicaţii extrem de necesare şi dezvoltări de o consistenţă şi o amploare la care nici cea mai strălucită minte a vreunui teolog sau mistic cunoscut nu a putut aspira vreodată.
Totuşi, în pofida acestor lucruri, Noua Revelaţie nu e încă recunoscută de nici o instanţă religioasă ori teologică din lumea aceasta, drept o învăţătură a lui Dumnezeu pentru oameni. De asemenea, faptul că în scrierile acestea, îndeosebi în Marea Evanghelie a lui Ioan, se găsesc relatări de natură ştiinţifică sau predicţii asupra evoluţiei civilizaţiei sau tehnologiei care s-au confirmat cu acurateţe la multe decenii după punerea lor pe hârtie de Lorber sau date arheologice, istorice şi naturale care ar putea fi foarte bine cercetate cu mijloacele de investigaţie actuale, nu pare să mişte câtuşi de puţin lumea academică a ştiinţei sau filozofiei.
Reacţia lumii la învăţăturile Noii Revelaţii este, însă, de asemenea, prezisă în „Marea Evanghelie a lui Ioan” şi în „Predicile Domnului”. Ca şi opoziţia pe care învăţătura dată oamenilor de Dumnezeu Însuşi, venit printre oameni, a întâmpinat-o în urmă cu 2000 de ani, şi cea de acum îşi are originea în natura plină de orgoliu şi egoism a celor mai mulţi cetăţeni ai planetei.
„Simţurile oamenilor sunt atât de pervertite încât şi
cel mai mare dintre miracole, Cuvântul Viu dăruit lor
prin medierea unui văzător trezit în spirit şi slujitor
al Cuvântului, este la fel de neimportant pentru ei,
ca oricare alt lucru al lumii.”
(Darurile Cerului, 11 p. 106)
“În zilele acelea am fost ţintuit pe cruce, învăţătura Mea a fost
batjocorită, iar discipolii Mei abuzaţi şi persecutaţi. Şi astfel va fi
încă o dată. În locul persoanei Mele, oamenii vor ţintui pe cruce
învăţătura Mea şi o vor batjocori.”
(Predicile Domnului, 91)
Din perspectiva unui cunoscător al Noii Revelaţii, nu e deloc greu de observat că pentru reprezentanţii instituţiilor religioase, a recunoaşte această învăţătură totală a compasiunii şi umilinţei care interzice orice mijlocitor între sufletul omenesc şi Dumnezeu, este echivalentă cu o anihilare a statutului lor de profesionişti ai credinţei, care îşi asumă prin mijloace lumeşti, o pretinsă superioritate spirituală, în raport cu restul umanităţii.
Pe de altă parte, pentru autorităţile ştiinţifice actuale, a accepta că dincolo de mica lor agoniseală teoretică bazată pe ipoteze, calcule şi experimente, există o ştiinţă nesfârşită în complexitate, cu totul inaccesibilă minţii umane, dar întrutotul aflată în stăpânirea minţii unei alte fiinţe, chiar dacă aceasta se numeşte Dumnezeu Însuşi, înseamnă a renunţa pentru totdeauna la iluziile de cuprindere şi reprezentare a realităţii care le susţin încă atât de bine în confruntarea cu umilinţele condiţiei umane şi care le asigură, de asemenea, o presupusă superioritate în raport cu imensa masă a celor neiniţiaţi în tainele uneia sau alteia dintre ştiinţe.”), dar aduce tuturor acestora clarificări, explicaţii extrem de necesare şi dezvoltări de o consistenţă şi o amploare la care nici cea mai strălucită minte a vreunui teolog sau mistic cunoscut nu a putut aspira vreodată.
Totuşi, în pofida acestor lucruri, Noua Revelaţie nu e încă recunoscută de nici o instanţă religioasă ori teologică din lumea aceasta, drept o învăţătură a lui Dumnezeu pentru oameni. De asemenea, faptul că în scrierile acestea, îndeosebi în Marea Evanghelie a lui Ioan, se găsesc relatări de natură ştiinţifică sau predicţii asupra evoluţiei civilizaţiei sau tehnologiei care s-au confirmat cu acurateţe la multe decenii după punerea lor pe hârtie de Lorber sau date arheologice, istorice şi naturale care ar putea fi foarte bine cercetate cu mijloacele de investigaţie actuale, nu pare să mişte câtuşi de puţin lumea academică a ştiinţei sau filozofiei.
Reacţia lumii la învăţăturile Noii Revelaţii este, însă, de asemenea, prezisă în „Marea Evanghelie a lui Ioan” şi în „Predicile Domnului”. Ca şi opoziţia pe care învăţătura dată oamenilor de Dumnezeu Însuşi, venit printre oameni, a întâmpinat-o în urmă cu 2000 de ani, şi cea de acum îşi are originea în natura plină de orgoliu şi egoism a celor mai mulţi cetăţeni ai planetei.
„Simţurile oamenilor sunt atât de pervertite încât şi
cel mai mare dintre miracole, Cuvântul Viu dăruit lor
prin medierea unui văzător trezit în spirit şi slujitor al Cuvântului,
este la fel de neimportant pentru ei, ca oricare
alt lucru al lumii.” (Darurile Cerului, 11 p. 106)
“În zilele acelea am fost ţintuit pe cruce, învăţătura Mea
a fost batjocorită, iar discipolii Mei abuzaţi şi persecutaţi.
Şi astfel va fi încă o dată. În locul persoanei Mele, oamenii
vor ţintui pe cruce învăţătura Mea şi o vor batjocori.”
(Predicile Domnului, 91)
Din perspectiva unui cunoscător al Noii Revelaţii, nu e deloc greu de observat că pentru reprezentanţii instituţiilor religioase, a recunoaşte această învăţătură totală a compasiunii şi umilinţei care interzice orice mijlocitor între sufletul omenesc şi Dumnezeu, este echivalentă cu o anihilare a statutului lor de profesionişti ai credinţei, care îşi asumă prin mijloace lumeşti, o pretinsă superioritate spirituală, în raport cu restul umanităţii.
Pe de altă parte, pentru autorităţile ştiinţifice actuale, a accepta că dincolo de mica lor agoniseală teoretică bazată pe ipoteze, calcule şi experimente, există o ştiinţă nesfârşită în complexitate, cu totul inaccesibilă minţii umane, dar întrutotul aflată în stăpânirea minţii unei alte fiinţe, chiar dacă aceasta se numeşte Dumnezeu Însuşi, înseamnă a renunţa pentru totdeauna la iluziile de cuprindere şi reprezentare a realităţii care le susţin încă atât de bine în confruntarea cu umilinţele condiţiei umane şi care le asigură, de asemenea, o presupusă superioritate în raport cu imensa masă a celor neiniţiaţi în tainele uneia sau alteia dintre ştiinţe.
Continuare... ÎNTREBĂRI pentru DUMNEZEU... - 10. O nouă învăţătură spirituală
Anterior... ÎNTREBĂRI pentru DUMNEZEU... - 8. Viaţa după moarte. Raiul şi iadul
În „Marea Evanghelie a lui Ioan”, Iisus Hristos afirmă că nu a trecut nici un secol de când există oameni pe lume, în care Tatăl să nu le fi vorbit oamenilor prin profeţi, dar că, într-adevăr, cele aşternute de Lorber pe hârtie sunt cea mai importantă hrană spirituală oferită vreodată umanităţii, după ce El Însuşi a păşit ca om pe pământul acesta.
Revenind la un argument anterior, Noua Revelaţie se arată pe deplin compatibilă cu toate profeţiile şi învăţăturile fundamentale ale Noului şi Vechiului Testament, în mare măsură compatibilă cu anumite opere mistice (Swedenborg, Jakob Boehme, etc), cu revelaţiile lui Sundar Singh, cu foarte multe experienţe relatate de oameni aflaţi în stare de moarte clinică (un exemplu foarte complex şi întrutotul veridic din perspectiva NR este cel relatat de George Ritchie în „Întoarcerea de maine”), dar aduce tuturor acestora clarificări, explicaţii extrem de necesare şi dezvoltări de o consistenţă şi o amploare la care nici cea mai strălucită minte a vreunui teolog sau mistic cunoscut nu a putut aspira vreodată.
Totuşi, în pofida acestor lucruri, Noua Revelaţie nu e încă recunoscută de nici o instanţă religioasă ori teologică din lumea aceasta, drept o învăţătură a lui Dumnezeu pentru oameni. De asemenea, faptul că în scrierile acestea, îndeosebi în Marea Evanghelie a lui Ioan, se găsesc relatări de natură ştiinţifică sau predicţii asupra evoluţiei civilizaţiei sau tehnologiei care s-au confirmat cu acurateţe la multe decenii după punerea lor pe hârtie de Lorber sau date arheologice, istorice şi naturale care ar putea fi foarte bine cercetate cu mijloacele de investigaţie actuale, nu pare să mişte câtuşi de puţin lumea academică a ştiinţei sau filozofiei.
Reacţia lumii la învăţăturile Noii Revelaţii este, însă, de asemenea, prezisă în „Marea Evanghelie a lui Ioan” şi în „Predicile Domnului”. Ca şi opoziţia pe care învăţătura dată oamenilor de Dumnezeu Însuşi, venit printre oameni, a întâmpinat-o în urmă cu 2000 de ani, şi cea de acum îşi are originea în natura plină de orgoliu şi egoism a celor mai mulţi cetăţeni ai planetei.
„Simţurile oamenilor sunt atât de pervertite încât şi
cel mai mare dintre miracole, Cuvântul Viu dăruit lor
prin medierea unui văzător trezit în spirit şi slujitor
al Cuvântului, este la fel de neimportant pentru ei,
ca oricare alt lucru al lumii.”
(Darurile Cerului, 11 p. 106)
“În zilele acelea am fost ţintuit pe cruce, învăţătura Mea a fost
batjocorită, iar discipolii Mei abuzaţi şi persecutaţi. Şi astfel va fi
încă o dată. În locul persoanei Mele, oamenii vor ţintui pe cruce
învăţătura Mea şi o vor batjocori.”
(Predicile Domnului, 91)
Din perspectiva unui cunoscător al Noii Revelaţii, nu e deloc greu de observat că pentru reprezentanţii instituţiilor religioase, a recunoaşte această învăţătură totală a compasiunii şi umilinţei care interzice orice mijlocitor între sufletul omenesc şi Dumnezeu, este echivalentă cu o anihilare a statutului lor de profesionişti ai credinţei, care îşi asumă prin mijloace lumeşti, o pretinsă superioritate spirituală, în raport cu restul umanităţii.
Pe de altă parte, pentru autorităţile ştiinţifice actuale, a accepta că dincolo de mica lor agoniseală teoretică bazată pe ipoteze, calcule şi experimente, există o ştiinţă nesfârşită în complexitate, cu totul inaccesibilă minţii umane, dar întrutotul aflată în stăpânirea minţii unei alte fiinţe, chiar dacă aceasta se numeşte Dumnezeu Însuşi, înseamnă a renunţa pentru totdeauna la iluziile de cuprindere şi reprezentare a realităţii care le susţin încă atât de bine în confruntarea cu umilinţele condiţiei umane şi care le asigură, de asemenea, o presupusă superioritate în raport cu imensa masă a celor neiniţiaţi în tainele uneia sau alteia dintre ştiinţe.”), dar aduce tuturor acestora clarificări, explicaţii extrem de necesare şi dezvoltări de o consistenţă şi o amploare la care nici cea mai strălucită minte a vreunui teolog sau mistic cunoscut nu a putut aspira vreodată.
Totuşi, în pofida acestor lucruri, Noua Revelaţie nu e încă recunoscută de nici o instanţă religioasă ori teologică din lumea aceasta, drept o învăţătură a lui Dumnezeu pentru oameni. De asemenea, faptul că în scrierile acestea, îndeosebi în Marea Evanghelie a lui Ioan, se găsesc relatări de natură ştiinţifică sau predicţii asupra evoluţiei civilizaţiei sau tehnologiei care s-au confirmat cu acurateţe la multe decenii după punerea lor pe hârtie de Lorber sau date arheologice, istorice şi naturale care ar putea fi foarte bine cercetate cu mijloacele de investigaţie actuale, nu pare să mişte câtuşi de puţin lumea academică a ştiinţei sau filozofiei.
Reacţia lumii la învăţăturile Noii Revelaţii este, însă, de asemenea, prezisă în „Marea Evanghelie a lui Ioan” şi în „Predicile Domnului”. Ca şi opoziţia pe care învăţătura dată oamenilor de Dumnezeu Însuşi, venit printre oameni, a întâmpinat-o în urmă cu 2000 de ani, şi cea de acum îşi are originea în natura plină de orgoliu şi egoism a celor mai mulţi cetăţeni ai planetei.
„Simţurile oamenilor sunt atât de pervertite încât şi
cel mai mare dintre miracole, Cuvântul Viu dăruit lor
prin medierea unui văzător trezit în spirit şi slujitor al Cuvântului,
este la fel de neimportant pentru ei, ca oricare
alt lucru al lumii.” (Darurile Cerului, 11 p. 106)
“În zilele acelea am fost ţintuit pe cruce, învăţătura Mea
a fost batjocorită, iar discipolii Mei abuzaţi şi persecutaţi.
Şi astfel va fi încă o dată. În locul persoanei Mele, oamenii
vor ţintui pe cruce învăţătura Mea şi o vor batjocori.”
(Predicile Domnului, 91)
Din perspectiva unui cunoscător al Noii Revelaţii, nu e deloc greu de observat că pentru reprezentanţii instituţiilor religioase, a recunoaşte această învăţătură totală a compasiunii şi umilinţei care interzice orice mijlocitor între sufletul omenesc şi Dumnezeu, este echivalentă cu o anihilare a statutului lor de profesionişti ai credinţei, care îşi asumă prin mijloace lumeşti, o pretinsă superioritate spirituală, în raport cu restul umanităţii.
Pe de altă parte, pentru autorităţile ştiinţifice actuale, a accepta că dincolo de mica lor agoniseală teoretică bazată pe ipoteze, calcule şi experimente, există o ştiinţă nesfârşită în complexitate, cu totul inaccesibilă minţii umane, dar întrutotul aflată în stăpânirea minţii unei alte fiinţe, chiar dacă aceasta se numeşte Dumnezeu Însuşi, înseamnă a renunţa pentru totdeauna la iluziile de cuprindere şi reprezentare a realităţii care le susţin încă atât de bine în confruntarea cu umilinţele condiţiei umane şi care le asigură, de asemenea, o presupusă superioritate în raport cu imensa masă a celor neiniţiaţi în tainele uneia sau alteia dintre ştiinţe.
Continuare... ÎNTREBĂRI pentru DUMNEZEU... - 10. O nouă învăţătură spirituală
Anterior... ÎNTREBĂRI pentru DUMNEZEU... - 8. Viaţa după moarte. Raiul şi iadul
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu