7. Este demn de crezare faptul că Dumnezeu Însuşi, în fiinţa Sa originară, s-a încarnat pe pământ acum 2000 de ani pentru a dărui oamenilor învăţătura supremă prin cuvintele şi exemplul nemijlocit al vieţii Sale, după cum mărturisesc Evangheliile şi prezic, cu sute de ani înaintea acestora, profeţii Vechiului Testament?
Noua Revelaţie confirmă şi explică mai mult decât toate scrierile cunoscute, afirmaţia aceasta. Astfel, pentru ca renaşterea spirituală să fie posibilă pentru toate sufletele omeneşti, pentru ca nici unul dintre acestea să nu ajungă vreodată să se piardă, asemenea primului înger, Dumnezeu a hotărât să se nască în trupul unei femei şi să trăiască în mijlocul singurului popor din lume care, păstrând învăţătura profeţilor săi, încă mai avea o reprezentare autentică despre Sine.
Prin acest miracol suprem al naşterii şi vieţuirii lui Dumnezeu în formă umană, oamenii acestui pământ au primit manifestarea desăvârşită a iubirii divine, care fără a le constrânge cu nimic libera voinţă, a oferit tuturor celor capabili să primească învăţătura Înţelepciunii Sale, nu doar o educaţie nemijlocită, ci şi modelul unei existenţe ideale dedicate oamenilor şi lui Dumnezeu. De dragul înţelegerii şi urmării acestui exemplu, El s-a numit pe Sine, de atâtea ori, Fiul lui Dumnezeu (care înseamnă, de fapt, manifestarea lui Dummnezeu ca fiinţă originară), deşi ştia mai bine decât oricine că cei mai mulţi dintre oameni, inclusiv cei mai mulţi din cei apropiaţi Sieşi, vor ajunge să facă, din această cauză, o diferenţă între Dumnezeu şi El Însuşi.
Dar cu toate că viaţa Sa ca om a constituit un exemplu desăvârşit pentru oameni, Dumnezeu ştia, de asemenea, că discipolii şi apropiaţii Săi nu vor avea forţa să înfrunte îndoielile semenilor, batjocura, tortura şi moartea de dragul numelui Său. Şi atunci, El a ales să se lase ucis de duşmanii învăţăturii Lui, îndurând fără ezitare toate chinurile şi umilinţele care au culminat cu moartea îngrozitoare a condamnaţilor pe cruce, pentru ca trei zile mai târziu, aşa cum în repetate rânduri le promisese discipolilor, să li se arate, din nou, transfigurat, în corpul Său spiritual.
Toţi apropiaţii Domnului au avut atunci ochii spirituali deschişi şi astfel, L-au putut percepe pe Iisus Hristos cel înviat, ceea ce i-a făcut să înţeleagă astfel, pentru totdeauna, care este destinul ce îi aşteaptă, după scurta lor viaţă trupească, dacă urmează exemplul vieţii Sale pământene.
Forma spirituală a lui Iisus Hristos care s-a arătat, după moarte, discipolilor Săi, a rămas apoi, pentru totdeauna, deplina şi unica manifestare substanţială a lui Dumnezeu, înaintea întregii Sale creaţii. Altfel spus, voinţa lui Dumnezeu a fixat pentru totdeauna această formă de manifestare a Sa ca Iisus Hristos şi, prin aceasta, El a devenit în eternitate un Dumnezeu pe deplin vizibil şi accesibil întregii Sale creaţii spirituale.
“Eu sunt, aşa cum sunt cu voi acum ca Om în carne, Fiul,
şi nu am fost procreat nimeni altcineva decât de Mine Însumi
şi, prin urmare, sunt propriul şi supremul Meu Tată
din eternitate. Unde altundeva ar putea fi Tatăl, decât în Fiul
şi unde altundeva ar putea fi Fiul, decât în Tatăl?
În consecinţă, un singur Dumnezeu şi Tată într-o singură persoană.
De aceea, acest corp al Meu este forma glorificată a Tatălui,
în beneficiul oamenilor şi îngerilor, pentru ca Eu să pot fi
pentru ei un Dumnezeu vizibil şi inteligibil”
(Marea Evanghelie a lui Ioan, Cartea 18, 75:2-3)
“Deşi a existat o prăpastie imensa între Mine şi voi, oamenii,
datorită căreia nici chiar cel mai perfect spirit angelic
nu se putea apropia de Mine, acum s-a construit un pod
peste acea prăpastie, iar acesta este format de iubirea
pentru Mine, din partea voastră, în vreme ce Eu, din partea Mea,
am devenit Eu Însumi un om din carne şi sânge, din eterna,
măreaţa şi atotputernica Mea iubire pentru voi, oamenii şi
am luat slăbiciunile voastre asupra Mea, astfel încât să nu fiu
un Dumnezeu distant pentru eternitate, ci să pot fi un Tată,
Prieten şi Frate pe deplin apropiat şi uşor accesibil, ceea ce pot
deveni şi rămâne pentru voi, pe măsura iubirii voastre pentru Mine.”
(Marea Evanghelie a lui Ioan, Cartea 2, 53:5)
Experienţa vieţii, morţii şi învierii Omului-Dumnezeu a fost înscrisă prin forţele voinţei Sale în toate particulele spirituale ce susţin evoluţia materiei şi a sufletelor. De aceea, nu există nici un suflet, nici o fiinţă vie în întreaga creaţie, al cărei spirit să nu o cunoască.
Prin urmare, după învierea Domnului, a devenit imposibil ca vreo fiinţă umană să nu ajungă, mai devreme sau mai târziu, după mai puţine sau mai multe suferinţe, într-o viaţă trupească a sa ori
într-una pur sufletească, la recunoaşterea faptului că, alegând să ducă o viaţă similară cu a Sa, va reuşi să şteargă toate păcatele moştenite sau comise de ea, dobândind astfel viaţa indestructibilă, beatifică şi eternă care îl caracterizează pe Dumnezeu Însuşi.
Continuare... ÎNTREBĂRI pentru DUMNEZEU... - 8. Viaţa după moarte. Raiul şi iadul
Anterior... ÎNTREBĂRI pentru DUMNEZEU... - 6. Primii oameni. Păcatul originar
Noua Revelaţie confirmă şi explică mai mult decât toate scrierile cunoscute, afirmaţia aceasta. Astfel, pentru ca renaşterea spirituală să fie posibilă pentru toate sufletele omeneşti, pentru ca nici unul dintre acestea să nu ajungă vreodată să se piardă, asemenea primului înger, Dumnezeu a hotărât să se nască în trupul unei femei şi să trăiască în mijlocul singurului popor din lume care, păstrând învăţătura profeţilor săi, încă mai avea o reprezentare autentică despre Sine.
Prin acest miracol suprem al naşterii şi vieţuirii lui Dumnezeu în formă umană, oamenii acestui pământ au primit manifestarea desăvârşită a iubirii divine, care fără a le constrânge cu nimic libera voinţă, a oferit tuturor celor capabili să primească învăţătura Înţelepciunii Sale, nu doar o educaţie nemijlocită, ci şi modelul unei existenţe ideale dedicate oamenilor şi lui Dumnezeu. De dragul înţelegerii şi urmării acestui exemplu, El s-a numit pe Sine, de atâtea ori, Fiul lui Dumnezeu (care înseamnă, de fapt, manifestarea lui Dummnezeu ca fiinţă originară), deşi ştia mai bine decât oricine că cei mai mulţi dintre oameni, inclusiv cei mai mulţi din cei apropiaţi Sieşi, vor ajunge să facă, din această cauză, o diferenţă între Dumnezeu şi El Însuşi.
Dar cu toate că viaţa Sa ca om a constituit un exemplu desăvârşit pentru oameni, Dumnezeu ştia, de asemenea, că discipolii şi apropiaţii Săi nu vor avea forţa să înfrunte îndoielile semenilor, batjocura, tortura şi moartea de dragul numelui Său. Şi atunci, El a ales să se lase ucis de duşmanii învăţăturii Lui, îndurând fără ezitare toate chinurile şi umilinţele care au culminat cu moartea îngrozitoare a condamnaţilor pe cruce, pentru ca trei zile mai târziu, aşa cum în repetate rânduri le promisese discipolilor, să li se arate, din nou, transfigurat, în corpul Său spiritual.
Toţi apropiaţii Domnului au avut atunci ochii spirituali deschişi şi astfel, L-au putut percepe pe Iisus Hristos cel înviat, ceea ce i-a făcut să înţeleagă astfel, pentru totdeauna, care este destinul ce îi aşteaptă, după scurta lor viaţă trupească, dacă urmează exemplul vieţii Sale pământene.
Forma spirituală a lui Iisus Hristos care s-a arătat, după moarte, discipolilor Săi, a rămas apoi, pentru totdeauna, deplina şi unica manifestare substanţială a lui Dumnezeu, înaintea întregii Sale creaţii. Altfel spus, voinţa lui Dumnezeu a fixat pentru totdeauna această formă de manifestare a Sa ca Iisus Hristos şi, prin aceasta, El a devenit în eternitate un Dumnezeu pe deplin vizibil şi accesibil întregii Sale creaţii spirituale.
“Eu sunt, aşa cum sunt cu voi acum ca Om în carne, Fiul,
şi nu am fost procreat nimeni altcineva decât de Mine Însumi
şi, prin urmare, sunt propriul şi supremul Meu Tată
din eternitate. Unde altundeva ar putea fi Tatăl, decât în Fiul
şi unde altundeva ar putea fi Fiul, decât în Tatăl?
În consecinţă, un singur Dumnezeu şi Tată într-o singură persoană.
De aceea, acest corp al Meu este forma glorificată a Tatălui,
în beneficiul oamenilor şi îngerilor, pentru ca Eu să pot fi
pentru ei un Dumnezeu vizibil şi inteligibil”
(Marea Evanghelie a lui Ioan, Cartea 18, 75:2-3)
“Deşi a existat o prăpastie imensa între Mine şi voi, oamenii,
datorită căreia nici chiar cel mai perfect spirit angelic
nu se putea apropia de Mine, acum s-a construit un pod
peste acea prăpastie, iar acesta este format de iubirea
pentru Mine, din partea voastră, în vreme ce Eu, din partea Mea,
am devenit Eu Însumi un om din carne şi sânge, din eterna,
măreaţa şi atotputernica Mea iubire pentru voi, oamenii şi
am luat slăbiciunile voastre asupra Mea, astfel încât să nu fiu
un Dumnezeu distant pentru eternitate, ci să pot fi un Tată,
Prieten şi Frate pe deplin apropiat şi uşor accesibil, ceea ce pot
deveni şi rămâne pentru voi, pe măsura iubirii voastre pentru Mine.”
(Marea Evanghelie a lui Ioan, Cartea 2, 53:5)
Experienţa vieţii, morţii şi învierii Omului-Dumnezeu a fost înscrisă prin forţele voinţei Sale în toate particulele spirituale ce susţin evoluţia materiei şi a sufletelor. De aceea, nu există nici un suflet, nici o fiinţă vie în întreaga creaţie, al cărei spirit să nu o cunoască.
Prin urmare, după învierea Domnului, a devenit imposibil ca vreo fiinţă umană să nu ajungă, mai devreme sau mai târziu, după mai puţine sau mai multe suferinţe, într-o viaţă trupească a sa ori
într-una pur sufletească, la recunoaşterea faptului că, alegând să ducă o viaţă similară cu a Sa, va reuşi să şteargă toate păcatele moştenite sau comise de ea, dobândind astfel viaţa indestructibilă, beatifică şi eternă care îl caracterizează pe Dumnezeu Însuşi.
Continuare... ÎNTREBĂRI pentru DUMNEZEU... - 8. Viaţa după moarte. Raiul şi iadul
Anterior... ÎNTREBĂRI pentru DUMNEZEU... - 6. Primii oameni. Păcatul originar
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu